Galerie

Mareșal și om politic

(1859-1938)

Întregul traseu era străjuit de ţărani aşezaţi pe două rânduri, veniţi spontan la auzul că vine generalul. În capul coloanei erau autorităţile, cu popii, cu învăţătorii. Averescu cobora din maşină cu mantaua sa albastră, fără galoane, pe care o purtase pe front. Şi atunci începea nemaipomenitul spectacol. Bărbaţii cădeau în genunchi, sărutau poalele mantalei albastre, dau din cap, oftau adânc şi şopteau: Ţine-l Doamne, ţine-l pentru mântuirea noastră. Femeile nu îndrăzneau să se apropie, dar plângeau toate, cu hohote, şi îşi împingeau copiii înainte să se atingă ei de mântuitorul lor.” (Constantin Argetoianu despre popularitatea mareșalului Averescu)

Cariera militară

Viitorul mareșal al României, eroul din Primul Război Mondial, s-a născut la 9 martie 1859, la Ismail, în sudul Basarabiei, în familia slugerului Constantin Averescu. Deși părinții l-au orientat inițial spre Teologie, Alexandru va renunța repede la această carieră, însciindu-se voluntar ca jandarm, la doar 18 ani, pentru a putea participa la Războiul de Independență. Întors de pe front cu gradul de sergent se înscrie la școala militară de la Mănăstirea Dealu, ulterior continuându-și studiile în Italia, la Torino, absolvind Școala Superioară de Război de aici în 1886.

Revenit la București are o carieră strălucită, urcând treptele ierarhiei militare. Pe rând, este director la Școala Superioară de Rzăboi între 1894 și 1895, de unde este trimis ca atașat militar la Berlin până în 1898. Întors în Capitakă devine șef în Marele Stat Major, iar de la 10 mai 1906 prin decret regal este avansat general de brigadă. În contextul răscoalei țăranilor din 1907, Alexandru Averescu este numit ministru de Război în cabinetul liberal condus de Dimitrie A. Sturdza, la 12 martie. În această calitate s-a implicat în reprimarea mișcării.

Averescu este numit șef al Marelui Stat Major începând din 18 noiembrie 1911, coordonând acțiunile din cel de-al doilea Război Balcanic. Este numit general de divizie la 1 aprilie 1912, iar din 2 decembrie 1913 preia conducerea Corpul I Armată.

Primul Război Mondial

Participă la Primul Război Mondial, fiind avansat la 1 ianuarie 1917 la gradul de general de corp de armată. Obține în fruntea Corpului II Armată marile victorii de la Oituz și Mărăști, blocând ofensiva trupelor Puterilor Centrale. Din păcate, ieșierea Rusiei din război va complica situația României, rămasă singură pe front și nevoită să ceară pace separată. Sarcina negocierii îi revine lui Averescu care, în calitate de prim-ministru, va semna preliminariile păcii la Buftea, la 20 februarie 1918. După o scurtă carieră în fruntea guvernului, generalul își va înființa propriul partid, Liga Poporului, la 3 aprilie, bazându-se pe imensa popularitatea de care se bucura.

Președintele Consiliului de Miniștri

La 13 martie 1920 își începea activitatea guvernul condus de generalul Alexandru Averescu într-un moment în care susținerea populară pentru eroul de la Oituz devenise „o mistică, o psihoză”, pentru a relua formula lui George I. Duca. În condițiile dificile ale haosului inerent celor trei acte de unire din 1918, Cabinetul condus de Averescu a reușit o serie de rezultate absolut remarcabile. Amintim aici legiferarea reformei agrare, unificarea monetară, încheierea cu succes a Tratatelor de pace de la Paris și semnarea Protocului privind Basarabia din 28 octombrie 1920. Guvernul a căzut la finele anului 1921 în urma jocurilor politice ale Ionel Brătianu care l-a convins pe ministrul de Externe, Take Ionescu, să demisioneze antrenând căderea Cabinetului.

Al doilea mandat de președinte al Consiliului de Miniștri a început la 30 martie 1926, după retragerea cabinetului condus de Ionel Brătianu. Și de această dată, căderea s-a produs tot în urma jocurilor liderului liberal, astfel că la 4 iunie 1927, Averescu demisiona.

Mareșal al României

Deși avusese o imensă popularitate, aceasta nu a fost folosită de Averescu la adevărata ei valoare, dovadă a faptului că nu avea abilități politice deosebite. Treptat, aliații l-au părăsit, dar va mai avea un moment de glorie după revenirea pe tron a regelui Carol II, pe care Averescu a sprijint-o. La 14 iunie, Suveranul îl ridica la gradul de mareșal al României, ca o recunoaștere a meritelor de pe fronturile Primului Război Mondial. Ulterior, în martie 1938, el va intra în Consiliul de Coroană înființat de Carol II ca expresie a regimului personal.

Alexandru Averescu încetat din viață la 3 octombrie 1938, la București și a fost înmormântat la Mărăști, alături de eroii care l-au făcut celebru.

Bibliografie

Gheorghe I. Florescu, Liga Poporului (aprilie 1918 – martie 1920), în „Carpica”, tom X/1918.

David Mitrany, The land and the peasant in Romania. The War and Agrarian Reform (1917 – 1921), New York, 1968

Dumitru Șandru, Reforma agrară din 1921 din România, București, 1975.

Lucrări semnate de Alexandru Averescu

Călăuza ofiţerului, București, 1904.

Răspunderile, București, 1918.

Spulberarea unei insinuaţiuni, București, 1925.

Criza politică şi cauzele ei, București, 1927.

Situaţia politică de azi, București, 1927.

Dictatura şi comunismul, București, 1936.

Notiţe zilnice din război, București, vol.I-II, 1937.