1916_-_Generalul_Arthur_Vaitoianu_-_Comandantul_Diviziei_10_Infanterie
Galerie

Guvernatorul General al Basarabiei

(1864-1956)

„Aduc omagiul meu luptătorilor, amintirea recunoscătoare de-a pururi a celor ce au căzut în lupte și, mulţumită cerului, România Mare există și ea va exista, orice se va întâmpla!”
General de armată și om politic, Arthur Văitoianu a fost unul dintre comandanţii armatei române în războiul pentru întregirea neamului. S-a născut în județul Ismail din Basarabia anexată de ruși. După terminarea studiilor, devine profesor la Şcoala Superioară de Război din București. A avansat rapid în ierarhia militară, ajungând în timpul Primului Război Mondial la gradul de general de brigadă. A îndeplinit funcțiile de comandant de divizie, corp de armată și armată. În toamna anului 1916 a comandat Divizia 10 Infanterie și a participat la luptele grele din Dobrogea, Flămânda și Turtucaia împotriva armatelor germane și austro-ungare. S-a distins prin modul cum a luptat cu vitejie sub comanda generalului Averescu în victoriile repurtate la Mărăști și Oituz (1917).

Guvernator General al Basarabiei

În 1918 a fost numit inspector al armatei și guvernator al Basarabiei cu titlul de comisar general al guvernului. A contribuit mult la refacerea și consolidarea provinciei basarabene, puternic afectată de anarhia războiului. Conform istoricului Octavian Țîcu „numirea generalului Arthur Văitoianu în funcția de Guvernator General al Basarabiei (era numit și Comisar General) a constituit prima încercare a statului român de a stabili un echilibru între acțiunile uneori dezordonate ale militarilor în provincie, nemulțumirea populației locale față de practicile de rechiziție și încercările clasei politice basarabene de a-și menține relațiile cu România în albia condițiilor înserate în Declarația de Unire, dintre care trei erau importante: păstrarea autonomiei, funcționalitatea Sfatului Țării și realizarea reformei agrare. Trimiterea unui basarabean prin descendență în provincia dintre Prut și Nistru părea să fie o alegere înțeleaptă din acest punct de vedere”.
În funcția de guvernator al Basarabiei, același istoric remarca cu acribie că „generalul Văitoianu avea să demonstreze cu energie și responsabilitate bune capacități de administrator, ocupându-se personal de toate problemele care-l vizau, oricât de mărunte, deși în unele rapoarte diplomatice, trimise în România, calitățile sale de administrator erau contestate. Atât cât a depins de el, s-a arătat corect față de populația locală, îndepărtând uneori din administrația civilă și trimițând în regat funcționari care se arătau aroganți și violenți, sancționând, adeseori dur, militarii care se dedau la fărădelegi. Erau chestiuni menționate și de liderii basarabeni, care în apelul către guvernul român cereau selectarea riguroasă a funcționarilor civili și a forțelor de poliție trimise în Basarabia, pentru a se ști că „nu oricare funcționar de peste Prut este un mare patriot, precum nu orice basarabean este un rusificat suspect…publicul de aici trebuie să aibă o idee superioară de administrație românească”.

Măsuri pentru alinierea Basarabiei la principiile administrative de funcționare a Vechiului Regat

Istoricul Octavian Țicu observa în articolul publicat în Europa Liberă că „gvernatorul Văitoianu a instituit o practică de administrare prin ordonanțe, dar activitatea de rutină includea corespondența și ordinele date în scris și prin grai viu. Acesta s-a implicat activ în rezolvarea unui spectru enorm de probleme: relațiile dintre unitățile militare și populație; dintre țărani și proprietari; rechizițiile; prețurile la articolele de primă necesitate; specula; contrabanda; paza frontierei; comerțul intern și extern; relațiile cu austriecii și germanii, cu militarii ruși rămași în Basarabia; propaganda antiromânească; propaganda în folosul statului român; transportul; presa, activitatea culturală; biserica; administrația locală și altele. Au fost adoptate decizii importante pentru alinierea Basarabiei la principiile de funcționare ale Vechiului Regat, din septembrie 1918 fiind introdus sistemul metric zecimal (comunicatul din 6 august al Direcției de Măsuri și Greutăți și comunicatul din 28 august 1918 al Comisarului A. Văitoianu); limba română a devenit limba aparatului administrativ, chiar și pentru firmele private; în tribunale devenea obligatorie aplicarea unor anumite articole din Codul civil românesc, etc. Prin decizia din 3 august 1918, Statul Major al armatei a emis o directivă prin care orice text afișat în limba rusă pe trenuri și în orice gară din Basarabia trebuia șters”.
A demisionat din armată şi a îmbrăţişat o carieră politică. Între anii 1918-1919 a îndeplinit funcțiile de ministru de Interne și ministru de Război în mai multe guverne. În septembrie 1919, într-o perioadă de criză politică, generalul Arthur Văitoianu a fost desemnat prim-ministru. Străin de luptele politice, Arthur Văitoianu a condus pentru scurt timp un guvern format din generali și tehnicieni. A rămas în istorie ca fiind organizatorul primelor alegeri parlamentare din România Mare, bazate pe vot universal. În calitate de prim-ministru, a refuzat constant semnarea Tratatului de Pace cu Austria referitor la minoritățile naționale, pe care l-a considerat dezavantajos pentru statul român, subliniind că modalitatea în care este tratată România „nu corespunde nici spiritului în care s-a făcut alianţa, nici declaraţiilor solemne ale tuturor aliaţilor de a fi luptat pentru libertate în lume, pentru libertatea şi egalitatea tuturor naţionalităţilor mari şi mici”.
În deceniile interbelice, Arthur Văitoianu a fost ales senator de drept în Parlamentul României. A făcut parte din Partidul Național Liberal, iar din 1938 a fost numit consilier regal al regelui Carol al II-lea. Regimul comunist nu l-a cruțat, astfel că în 1947 a fost arestat și întemnițat pentru 7 ani la penitenciarul de la Sighet. S-a stins din viață în 1956, la vârsta de 92 de ani. Trupul său neînsuflețit a fost depus în cripta mausoleului eroilor de la Mărăști, alături de cel al mareșalului Alexandru Averescu.
Bibliografie: