Artizanul Unirii Bucovinei cu România

(1876-1962)

„Am rămas singur în viață din generația Unirii, care s-a bucurat de roadele străduințelor ei pentru înfăptuirea Unirii Naționale. Au murit Ionel și Vintilă Brătianu, au dispărut din viață Iuliu Maniu, Alexandru Vaida și Ion Inculeț, au trecut în cele eterne Nicolae Iorga și Octavian Goga. Veșnic îmi stă înaintea ochilor apoteoza Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, împlinitorii visului de aur al neamului nostru. Am rămas singur în viață, sortit să înfrunt prăbușirea măreței opere naționale, stropită cu sângele eroilor de la Mărășești!”     Ion Nistor – Amintiri din închisoare, iunie 1957.

Ion Nistor a fost unul dintre cele mai importante personalități politice bucovinene ale secolul XX care s-au afirmat pentru drepturilor românilor din regiunile istorice. S-a remarcat printr-o activitate științifică prodigioasă, devenind istoric, doctor și profesor universitar la Universitatea din Viena, rector al Universității din Cernăuți, membru al Academiei Române și director al Bibliotecii Academiei Române. După ce a devenit membru titular al Academiei Române, istoricul Nicolae Iorga consemna despre Ion Nistor: „Dumneata ai rămas bucovineanul. Te-ai coborât la realitățile modeste ale micii dumitale patrii în care se cuprinde ce a fost mai mare din vechea Moldovă. Ai restabilit, prin asemenea cercetări continue, onoarea românilor bucovineni în domeniile studiilor despre moșioara lor. Ai arătat străinilor că şi acolo a venit vremea să luăm pentru noi tot ce este al nostru”.

Eforturile istoricului pentru emanciparea națională și culturală a românilor din Bucovina au fost cele mai vizibile în anul 1918 când făcut parte din comitetul de organizare a Adunării Naţionale de la Cernăuţi care a hotărât Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu România. Ion Nistor este cel care a redactat declarația de Unire pe care a citit-o în cadrul Congresului General al Bucovinei, în ziua de 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți.

În perioada interbelică a făcut parte din mai multe guverne, fiind numit ministru delegat cu administrația Bucovinei (1918-1920; 1922-1926), ministru al Lucrărilor Publice (1927-1928), ministru al Muncii, Sănătății și Asigurărilor Sociale (1934-1937), ministru al Cultelor și Artelor (1939-1940) și senator de drept în Parlamentul României (1928-1933).

După instaurarea regimului comunist, unionistul Ion Nistor a avut de suferit de pe urma activităților sale politice și anticomuniste. În data de 5-6 mai 1950 a fost arestat abuziv alături de alți demnitari ai statului român și încarcerat la Sighet. Nu a avut parte de un proces în instanță, arestarea sa timp de 5 ani fiind fără vreun temei legal. A fost supus torturilor din pușcărie, reușind să scape cu viața și să fie eliberat la data de 5 iulie 1955.
„În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 am fost trezit din somn de nevastă-mea care-mi vestea că bate cineva la uşă. Am sărit din pat şi ajungând la uşă am întrebat: «Cine bate?» Mi s-a răspuns: «Poliţia». Am deschis uşa şi cinci agenţi de poliţie intrară în cameră. Nevastă-mea, îngrozită, înlemnise lângă patul meu. Unul din agenţii politici îmi prezintă ordinul prin care eram chemat la Prefectura Poliţiei pentru informaţii, somându-mă să mă îmbrac imediat şi să-i urmez. Am urmat somaţiunii, îmbrăcându-mă în grabă. Nu mi s-a îngăduit să iau cu mine nimic, nici chiar rămas bun de la soţia mea şi de la nepoţi, care priveau cu groază ridicare mea”.  Ion Nistor – Amintiri din închisoare, iunie 1957.