„Sfinxul de la Bădăcin”

(1873-1953)

Jurist, om politic, președinte al PNȚ, parlamentar în mai multe legislaturi și de trei ori prim-ministru al României Mari, Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai importanţi lideri politici pe care i-a avut România. Activitatea sa politică in slujba idealului național a marcat decisiv istoria românilor. Și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania. A ținut discursuri curajoase în Parlamentul de la Budapesta prin care a condamnat politica de maghiarizare și lipsa de drepturi a românilor din Transilvania. După izbucnirea Primului Război Mondial a fost încorporat în armata austro-ungară și trimis pe frontul italian pentru că refuzase să colaboreze politic cu autoritățile din Budapesta. În luna octombrie 1918 s-a aflat la Viena unde a acționat pentru organizarea foştilor militari români din armata austro-ungară. A constituit Comitetul Național al Românilor din Transilvania în cadrul căruia a ocupat funcția de președinte.

Salvatorul Vienei

Pe fondul dezmembrării monarhiei habsburgice și al haosului produs de valurile de dezertări din regimentele austriece contaminate cu bolșevism de pe frontul rusesc, situația din Viena scăpase de sub controlul autorităților. Iuliu Maniu regrupează în jurul său zecile de mii de soldați români aflați în serviciul militar al imperiului, restabilește ordinea și salvează Viena de la instaurarea unei republici bolșevice. Ajuns apoi în Transilvania, a pus capăt negocierilor româno-maghiare dintre membrii Consiliului Național Român și reprezentanții Guvernului din Budapesta, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria și Unirea ei cu restul teritoriilor românești. A determinat pe sași să accepte și să recunoască Unirea.
Iuliu Maniu (4)

Discurs memorabil la Alba Iulia

A fost printre protagoniștii care au organizat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A ținut un discurs memorabil prin care a subliniat clar viziunea sa legată de Unire: „Noi, onorată Adunare Naţională, privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri și nu voim să sugem puterea nimănui, așa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea Unirii cu Regatul României a întregii Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de români al Ungariei”.
Pe 2 decembrie 1918 a fost ales preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, având misiunea instalării unei administrații românești în procesul de unificare legislativă și administrativă a Transilvaniei cu România. „Atunci când am decretat unirea, am decretat-o necondițional și nerezervând drepturi speciale provinciale pentru că am fost și sunt de credință nestrămutată că România întregită trebuie să fie una în corpurile legiuitoare, trebuie să fie una în guvernământul său, trebuie să fie una în sufletul său, în gândirea sa și în toate instituțiile publice de stat”.

Intrarea la guvernare și revenirea în țară a principelui Carol

După război, relațiile dintre Iuliu Maniu și politicienii de la București s-au înrăutățit, acuzând favorizarea PNL. A refuzat să voteze Constituția din 1923 considerând-o prea centralistă, pe lângă chestiunile de procedură, noua constituție nefiind votată de o adunare constituantă. A reclamat în mai multe rânduri că această constituție nu făcea decât să cimenteze oligarhia din Vechiul Regat, aflată sub controlul PNL.

După manifestațiile din mai 1928 și așa numitul „Marș asupra Bucureștiului”, Iuliu Maniu va obține în alegeri o majoritate favorabilă PNȚ și prima guvernare țărănistă. Începutul marii crize economice din anii 1929-1933 va bloca punerea în aplicare a programului politic gândit de Maniu. În campania pentru cucerirea puterii, PNȚ a agitat problema revenirii lui Carol pe tronul țării. Maniu a negociat în anii 1928-1929, prin interpuși, condițiile întoarcerii în țară a „prințului sacrificat de liberali”: despărțirea definitivă de Elena Lupescu, reconcilierea cu principesa Elena, respectarea constituției. Carol deși inițial de acord cu aceste condiții, va hotărî să revină în țară fără știrea lui Maniu, fiind astfel eliberat de orice angajament. De altfel, fără a mai recunoaște cele promise, îl va înlătura în scurtă vreme pe Maniu de la șefia guvernului.

În anii 1930, Iuliu Maniu se va opune în permanență tendințelor autocratice ale lui Carol al II-lea, trimițând în decembrie 1938 un memorandum (Patria de lux. Memorandul românilor din Transilvania) în care critica sever dictatura regală. După abdicarea regelui Carol al II-lea și dispariția României Mari, Maniu refuză colaborarea cu regimul Antonescu, purtând totuși o amplă corespondență cu mareșalul, în care acesta din urmă explică deciziile sale politice. Iuliu Maniu a jucat un rol important în răsturnarea de la putere a lui Ion Antonescu, fiind cel care l-a convins pe tânărul rege Mihai să susțină acest act.

Opozant al preluării puterii de către comuniști

A luptat împotriva preluării țării de către comuniști. În anul 1947, în urma înscenării de la Tămădău, Iuliu Maniu a fost arestat de comuniști împreună cu ceilalți lideri ai PNȚ și condamnat la închisoare pe viață pentru „înaltă trădare”. A fost închis la penitenciarul de la Sighetu Marmației. Marele om politic a fost umilit, batjocorit și ucis prin înfometare. A sfârșit în chinuri cumplite într-o celulă înghețată, după o lungă și grea suferință ca urmare a anilor de tortură la care a fost supus. În ziua de 5 februarie 1953, trupul neînsuflețit al unuia din cei mai importanți artizani ai Marii Uniri a fost îngropat la marginea Sighetului.
Bibliografie:
Nicolae Iorga, Istoria unei legende: Iuliu Maniu, Tiparul datina românească, Vălenii de Munte, 1934
Ioan Scurtu, Iuliu Maniu, București, Editura Enciclopedică, 1995
Apostol Stan, Iuliu Maniu – Naționalism și democrație. Biografia unui mare român, București, Editura Saeculum, 1997
Traian D. Lazăr, Iuliu Maniu și serviciile secrete: 1940-1944, București, Editura Mica Valahie, 2006.
Andreea Dobeș, Iuliu Maniu – Un creator de istorie, București, Fundația Academia Civică, 2008