Galerie

o viață de luptă pentru cauza Basarabiei

(1883-1979)

„Domnilor deputaţi!
Acum opt luni când la noi toţi şovăiau, când toţi se scăldau în apele unui internaţionalism bolnăvicios, provocat de revoluţia rusească, noi am fost aceia care am ridicat mai întâi steagul naţional, călăuzit de ideea iubirii de patrie, adică de pământul nostru moldovenesc…” (din cuvântul rostit de Pantelimon Halippa la prima ședință a Sfatului Țării din 21 noiembrie/4 decembrie 1917)

Tumultoasa tinerețe

Născut în județul Soroca, satul Cubolta, la 1 auguist 1883, a urmat cursurile primare în localitatea de baștină, apoi liceul la Edineț și apoi Seminarul Teologic de la Chișinău, pe care l-a absolvit în 1904. Apoi a decis să facă studiile universitare în Estonia, la Universitatea din Dorpat, aici fiind surprins de declanșarea revoluției ruse în 1905. Aderă imediat la greva generală a studenților și pleacă la Moscova unde este arestat pentru prima dată. Trimis înapoi la Chișinău, Halippa intră în contact cu socialistul Constantin Stere și scoate revista „Basarabia”. Fiind urmărit de autoritățile țariste decide să-și continue studiile la Iași, beneficiind de o bursă la Facultatea de Litere a Universității între 1908 și 1912. În 1913 revine la Chișinău și, un an mai târziu scoate „Cuvânt moldovenesc”

Unirea

La 30 martie 1917 la Chișinău se înființează Partidul Național Moldovenesc, pe fondul revolușiei burgheze izbucnită în februarie în Rusia. Halippa este printre lideri și este ales secretar general. Se implică în toate evenimentele majore ale anului revoluționar 1917 și este ales deputat în Sfatul Țării de unde sprijină ideea unirii cu România. Înfăptuită în condițiile cunoscute la 27 martie/9 aprilie 1917, aceasta deschide calea spre îndeplinirea visului cel mare. Halippa face parte din delegația trimisă la Iași să aducă actul de unire regelui Ferdinand și face parte din delegațiile prezente la Cernăuți și Alba Iulia.

Omul politic

După Marea Unire, Pantelimon Halippa rămâne fidel prieteniei cu Constantin Stere și activează în Partidul Țărănesc din Basarabia, care va fuziona în 1921 cu formațiunea condusă de Ion Mihalache. Ulterior, după fuziunea din 1926, va face parte din Partidul Național Țărănesc. Demnitățile nu l-au ocolit fiind pe rând ministru pentru Basarabia în guvernul Vaida-Voevod, ministru al Lucrărilor publice în cabinetele Barbu Știrbey și Iuliu Maniu, ocupând apoi și alte protofolii în timpul guvernării național-țărăniste în cabinetele conduse de Iuliu Maniu, Gheorghe Gh. Mironescu și Alexandru Vaida-Voevod. De asemenea, este ales deputat și senator în mai multe rânduri.

Cu toate acestea, nu a uitat să promoveze Basarabia și să sprijine mai ales activitățile culturale ale provinciei, fiind printre promotorii Universității Populare din Chișinău. S-a implicat în publicarea revistei „Viața Basarabiei”, pe care a condus-o din 1932, și a scos chiar un volum de poezii în 1921, Flori de pârloagă, care s-a bucurat de prefața lui Mihail Sadoveanu.

Opozant al regimului comunist de tip sovietic

După 23 august 1944, asumându-și riscuri imense, a continuat să lupte pentru cauza Basarabiei, reocupate de către Uniunea Sovietică, și să se îngrijească de soarta refugiaților basarabeni din România. Nu a ezitat să redacteze memorii către autorități și chiar a profitat de misiunea ziaristul Mark Ethridge, trimisul special al președintelui american Harry Truman în România în noiembrie 1945, pentru a internaționaliza problema. Făcând parte din fosta clasă politică și Pantelimon Halippa a suferit rigorile represiunii comuniste. În noaptea de 5/6 mai 1950 s-a numărat printre zecile de demnitari trimiși la închisoarea de la Sighet.
În gulag
Însă, lucrurile nu s-au oprit aici, întrucât la cererea autorităților sovietice, în martie 1952 va fi trimis peste Prut. Aici va fi anchetat pentru activitatea lui din 1917 – 1918 care a condus la unirea Basarabiei cu România. Moartea lui Stalin și noul curs inițiat de Hrusciov l-au salvat însă de gulag în 1955. Halippa a solicitat să fie trimis în România, dar ajuns acasă a fost trimis la penitenciarul Gherla unde a stat până în 1957, când în cele din urmă a fost eliberat. Și-a continuat lupta și, din nou, a beneficat de schimbarea inițiată de Gheorghiu-Dej și continuată de Nicolae Ceaușescu. Astfel, și-a recâștigat o serie de drepturi, dar a rămas în continuare sub atenta lupă a Securității. A încetat din viață la 30 aprilie 1979, la venerabilă vârstă de 96 de ani.
Bibliografie selectivă:
Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Informativ, dosar 161.960
Idem, fond Penal, dosar 1.149
Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Pantelimon Halippa
Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa, apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale, Chișinău, 2013.