Socrate al Bucureștilor

(1902 – 1991)

„Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuță de pușcăriaș. Ne dădeau o zeamă chioară și mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu țin minte anul… Când m-au anchetat am leșinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari și pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lașitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozități”.

Discipol al lui Nae Ionescu

Cel care a fost socotit drept un „Socrate” al Bucureștiului, așa cum era consemnat într-un referat al Securității, s-a născut la 6 octombrie 1902 în satul Botenii de Muscel, Argeș. Aici va fi și înmormântat de Sfântul Nicolae, în decembrie 1991. La Cluj urmează Facultatea de Drept, unde își va lua mai târziu și doctoratul în științe juridice. Este intervalul din viața sa când convingerile comuniste îi inspiră articolele publicate în revista „Stânga”.

În anii ’30 intră în cercul select al intelectualilor din noua generație: Emil Cioran, Mircea Eliade și Constantin Noica, discipoli ai lui Nae Ionescu. Ulterior, publică la revista acestuia din urmă, „Cuvântul”, semn al trecerii sale rapide de la convingerile de stânga la cele de dreapta. În timpul guvernului legionar (1940-1941) deține funcția de director în cadrul Ministerului Economiei Naționale, pentru ca în anii următori, să fie pe rând, șef de secție în Ministerul de Război (până în vara anului 1944) apoi director de studii în Ministerul Economiei Naționale (până în 1948). Este arestat, deținut fără sentință până în 1956, când e condamnat definitiv. Cunoaște majoritatea ororilor carcerale din acea vreme, la Malmaison, Aiud, Jilava și Ocnele Mari.

petre-tutea-281666l

Eliberat din pușcărie și adulat de tineri

După cei 13 ani de pușcărie, Petre Țuțea este eliberat în vara anului 1964. Slăbit, grav bolnav, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor îndurate și pedepselor aplicate cu izolarea în închisoare, „neplăcerile bătrâneții” îi aduseseră lui „Nea Petrache Țuțea” și multe alte supărări. Nu avea vreun loc de muncă și nici bani de mâncare sau medicamente. Trăia din îndemnizația socială primită de la Uniunea Scriitorilor și din ajutorul material oferit de rude și apropiați. Locuia la etajul opt al unui bloc de la intrarea în Cișmigiu, într-o garsonieră modestă, ticsită de „tehnică operativă”, încercând să-și ascundă sărăcia sub vrafurile de cărți și manuscrise așezate pe dormeza din colțul camerei.

Era tot timpul înconjurat de musafiri, îndeosebi tineri, care abia așteptau să-l asculte, Țuțea oferind un spectacol de inteligență și cultură, izvorât adesea din setea de a vorbi fără restricții. Blocul era supravegheat constant, vecinele raportau cine vine și ce se discută, iar filajul se făcea la vedere mai tot timpul. Securitatea nu dorea ca tineretul socialist să aibă contact cu Țuțea. Expunerile sale făcute cu voce tare exprimau în mod senzațional propriile gânduri, idei, concepții și manifestări lăuntrice care, nu de puține ori, contraveneau ideologiei marxist-leniniste. Ca urmare, a fost declanșată o teribilă urmărire informativă din partea organelor Securității comuniste, fiind tot timpul filat, interceptat, anchetat și percheziționat.

Dosarul său de la Securitate

Notele din dosarul informativ deschis de Securitate îl conturează pe „Nea Petrache Țuțea”, cum îi spuneau apropiații săi, ca pe un geniu și mentor al vremii, un intelectual de valoare universală, cu studii înalte de drept și specializări în economie, capabil să adune în jurul său tineri studioși cărora, în prelegeri, le arăta cu obstinație problema erorii comunismului: „De la data graţierii Ţuţea Petre a avut o evoluţie contradictorie, căci intelectual de mare ţinută, considerat o bibliotecă ambulantă cu o vervă sclipitoare ce-i permite să-şi capteze şi să-şi uimească auditoriul; se arată deseori entuziasmat de evoluția politico-economică a țării noastre, arătând că procesul grandios de transformare al economiei românești a depășit viziunea sa despre viitorul fericit al țării pe care a iubit-o întotdeauna …”; „Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său căruia nu-i găseşte corespondenţă în lumea economică din ţara noastră, n-a acceptat să intre în câmpul muncii căci pe lângă faptul că nu apreciază munca în colectiv, nu este dispus «să se bage slugă la dârloagă»… (nota informatorului «Voicu» din 5 sept. 1967); „Este preocupat de redactarea unor lucrări filosofice idealiste pe care le-a difuzat în rândul unor legături ale sale”; „Este nemulţumit de faptul că scrierile sale filosofice nu sunt apreciate şi publicate, şi de aceea le dă spre studiere unor legături mai apropiate, în manuscris sau dactilografiate”; „Este o persoană cu o solidă cultură filosofică idealist mistică, jonglând cu termeni şi concepţii filosofice şi reuşind, prin modul în care ştie să analizeze diferite evenimente internaţionale, să stârnească interesul auditoriului şi, prin aceasta, considerându-se una dintre cele mai luminate minţi”.

Avertizat în numeroase rânduri…

Încă din 1968 este chemat la sediul organelor de Securitate pentru a i se atrage atenţia că desfășoară „o activitate de influențare negativă” prin discursurile filozofice pe care le purta în diverse localuri: „Organele noastre sunt în posesia unor date verificate din care rezultă că în discuţiile pe care le purtaţi abordaţi teme şi idei ce contravin ideologiei marxiste, că teoretizaţi curente depăşite de timp chiar atunci când plecaţi de la premise juste, întreţinând o atmosferă neloială regimului socialist prin aluzii la unele stări de lucru. I s-a subliniat că se face purtătorul unor idei reacţionare în anturajul pe care-l cultivă. Faţă de această situaţie, organele de securitate avertizează pe cetăţeanul Ţuţea Petre că în cazul când va repeta sau va comite alte fapte împotriva securităţii statului, va fi tras la răspundere penală”.

Dirijarea rețelei informative în cazul lui Petre Țuțea, supranumit în planurile de măsuri informativ-operative și „Obiectivul Țone”, a căpătat o amploare deosebită în anii ‘70-‘80. Bătrânul filozof ajunsese să fie înconjurat de o armată de informatori, de la rude, vecini, studenți, scriitori, prieteni apropiați și colegi din detenție, care aveau ca misiune să descopere cine sunt persoanele care îl vizitează la domiciliu și îi dactilografiază lucrările, ce intenționează să facă cu lucrările și cui a promis că oferă un exemplar, cine sunt rudele apropiate și persoanele cu care se întâlnește în diferite localuri, natura relațiilor cu acestea, preocupările sale prezente și poziția politică față de diferite evenimente interne și externe.

În aceeași perioadă, conform orientărilor existente privind măsurile preventive, Petre Țuțea a fost ținut periodic în vizor de Securitate, fiind făcute eforturi pentru „influențare pozitivă”, măsură care s-a dovedit a fi „cu totul inoportună și ineficientă în cazul său”. Așa cum rezultă din dosarul său de la CNSAS, Petre Țuțea a fost urmărit până la finele anului 1989, revoluția din decembrie fiind cea care, poate prea târziu, i-a adus filozofului mult dorita libertate de exprimare în spațiul public.

Supliment, citate din documentele Securității.
„Dumnezeu știe cât de Socrate sunt! Eu nu mă socotesc decât o oarecare ființă gânditoare. Gândesc și spun ceea ce gândesc. E bine? E rău? Eu spun ceea ce cred că trebuie să spun. N-am făcut niciodată altfel, dar, în comunism, nimeni nu lua în seamă ceea ce spuneam. Spusele mele erau consemnate la Securitate, au avut ei grija să mi le facă… arhivă. Cine va vrea să-mi studieze gândirea va trebui să bată la ușa acestei onorabile instituții. Sper ca odată și-odată ușa asta se va deschide. Nu numai pentru consemnarea gândirii lui Țuțea, ci și pentru alte consemnări”.

„Odată în hol la Athénée Palace m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. «Cu ce?», i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Şi atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: «Cu idei, frate, cu idei»”. „Eu pățesc exact ce a pățit Socrate. A fost lichidat de democrația ateniană și învinuit că ar corupe tineretul. Așa cum mă învinuiesc bivolii de la Securitate! Păi vă corup eu? Eu gândesc ca Eminescu, adică sunt naționalist. Păi Eminescu, care e naționalist, antimaghiar, antirus, antisemit are statuie în mijlocul Bucureștiului! Acum naționalismul e infracțiune […] Știi care e deosebirea între naționalism și patriotism? Deosebirea între un vagabond și un boier. Naționalistul moare aici. Patriotul fuge în străinătate. Pe manșeta mea scrie – am spus-o și în temniță față de fiara aia de colonel Crăciun – că mi s-a făcut cinstea să mor pentru poporul român”.

„Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze științific biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de știință cum am eu nevoie de Securitate”. „M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? N-am vorbit, dom’le. Cum n-ai vorbit? Păi împotriva voastră vorbește tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Și mi-au dat 20 de ani muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentința de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?” PETRE ȚUȚEA

Bibliografie:
ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 149821
Radu Sorescu, Petre Țuțea – Viața și opera, Editura Scripta, București, 1999
Gabriel Gheorghe, Petre Țuțea între legendă și adevăr, Editura Fundației Gândirea, 2001
Ion I. Brătianu, Mereu actualul Petre Țuțea, București, Editura Fundației Culturale „Ion I. Brătianu”, 2003
Victor Stoica, Memorii: Petre Țuțea la verticală, Iași, Editura Fides, 1998